Scurt istoric

Istorie Noiembrie 10, 2014

Sat format din bucovineni, pe un afluent al râului Siret, numit Gârla. 

Se învecinează cu parohia Vlădeni şi Bursuceni.

Ctitor: În anul 1891 din iniţiativa credincioşilor şi a preotului paroh de la Busuceni - Pr. Gheorghe s-a construit o bisericuţă din lemn. Lăcaşul a rezistat până în 1965, când s-a hotărât construirea unei bisericuţe din zid. Pr. Lăzărescu Vasile de la Vlădeni şi credincioşii din Huţani au adoptat u plan care prevedea ca vechea biserică să fie demontată pe fragmente şi în loc să se zidească ceea de zid.
Lucrări de reparaţii şi pictură: Lucrările bisericuţei de zid au început în 1 august 1969, meşteri fiind Rusu Aslexandru şi Rodu Dumitru, încheindu-se în 1973.

În perioada 2010 – 2012, au fost executate lucrări de reparații capitale la biserică și s-a executat pictura interioară în tehnica ”fresco”.

În data de 26 octombrie 2013, PS. Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a săvârșit slujba de resfințire a bisericii.

Preoți slujitori: Pr. Vasile Lăzărescu, Pr. Gheorghe Grigorași, Pr. Dan Vasile Afloarei, Pr. Dănuț Curelaru.